Același text, patru niveluri

Alice începea să se sature de-a binelea de atâta stat lângă sora ei, pe mal, fără nimic de făcut: o dată sau de două ori trăsese cu ochiul în cartea pe care o citea sora ei, dar cartea n-avea nici poze, nici dialoguri, „și la ce bun o carte”, se gândi Alice, „fără poze și fără dialoguri?”

Așa că cântărea în sinea ei (atât cât putea, căci zăpușeala zilei o făcea să se simtă tare somnoroasă și greoaie la minte) dacă plăcerea de a împleti o cunună de margarete ar merita osteneala de a se ridica și de a culege margaretele, când deodată un Iepure Alb cu ochi trandafirii trecu în fugă chiar pe lângă ea.

Nu era nimic chiar atât de neobișnuit în asta; și nici nu i se păru lui Alice cine știe ce ciudat să-l audă pe Iepure spunându-și: „Vai de mine! Vai de mine! Am să întârzii!” (când se gândi mai târziu la asta, îi trecu prin minte că ar fi trebuit să se mire, dar pe moment totul i se păruse cât se poate de firesc); dar când Iepurele chiar scoase un ceas din buzunarul vestei, se uită la el și apoi își văzu în grabă de drum, Alice sări în picioare, căci îi fulgeră prin minte că nu mai văzuse niciodată un iepure cu buzunar la vestă, nici cu ceas pe care să-l scoată de acolo, și, arzând de curiozitate, fugi după el peste câmp și ajunse, din fericire, tocmai la timp ca să-l vadă cum se strecoară într-o vizuină mare de iepure, sub gardul viu.